E important de fiecare data sa incepem prin a accepta ca lucrurile pe care le stim nu ne sunt suficiente, ca nu stim sa rezolvam propunerea. Sa acceptam tot ce apare inauntru ca avand o intelepciune mai mare decat a noastra. In felul asta intram cu o curiozitate si deschidere, suntem pregatiti pentru ceva nou, pentru surprize, pentru ce mai apare, in loc sa sarim repede sa facem ceea ce stim. Nu e necesara o evaluare si o aprobare a deciziilor noastre, nu e necesara o justificare a ceea ce facem in raport cu intentia, tema sau propunerea - sa ne permitem sa facem lucruri despre care nu stim ce e cu ele.

Florin  

De fapt, piesa e foarte tehnica.
Pana acum o intelegeam in termeni destul de abstracti, legat de un mod de a exista in baza sensibilitatii corporale, un fel de magie intuitiva care se intampla atunci cand ma fac disponibila. Si e asa, intr-un fel magic, doar ca nu de la asta porneste si nu pe asta se bazeaza. Impreuna cu florin, am convenit sa numim modul de a fi in contextul acela cu termenul de“ schimbare de perceptie”. Uneori, chiar se intampla, si functioneaza ca o experienta reala. Insa mi-e imposibil sa apelez in permanenta la ceva atat de fragil reproductibil si sa astept sa se intample, chestionand in permanta existenta ei, avand dubii daca iese sau nu.

Iuliana  

Zilele astea am vrut sa schimb practic intentia proiectului, sa dau un alt sens materialului sau sa-l abandonez si sa pornesc in alta directie. Din fericire e imposibil, pentru ca materialul e legat in mod organic de intentia propunerii, nu il asociez eu cu ce am chef, nu pot sa ma prefac ca am lucrat la altceva, in plus piesa nu-mi apartine, e si a celorlalti. E ca si cum as sterge cu buretele lunile de munca si materialul adunat. Constientizarile pe care le-am facut sunt utile daca sunt integrate in piesa, daca o vor influenta din interior, nu sa determine reconfigurari din exterior.

Piesa e materialul care a aparut in timp in urma unei intentii, existand cumva in mod obiectiv, fiind mai puternica si mai misterioasa decat ce inteleg eu din ea, ca autor. Ceva asemanator s-a intamplat anul trecut, cu cateva zile inainte de premiera la heaven, tocmai descoperisem propunerea la care lucrez acum si eram entuziasmat, mi se parea ca vine in urma procesului, deci eram gata sa prezint actuala piesa, bineinteles in faza de atunci, nici macar incipienta. Am avut noroc, ca si acum, ca s-au revoltat interpretii. In final nu pot decat sa ma bucur ca mi-a aparut si atunci ca si acum ideea pentru o noua piesa in mod organic, din procesul de lucru.

Florin  

Sensibilitatea pentru situatiile corporale ramane esentiala punct. Incerc adesea sa reformulez aceasta intentie: sa te lasi afectat de fiecare situatie corporala, sa resimti ce ti se intampla corporal, sa ai o experienta senzitiva cu ce faci, sa ai un gust din ce ti se-ntampla, etc. Cu toate astea simt adesea ca aceste cuvinte se golesc, nu mai apeleaza o experienta, cateodata ma simt prost cand le spun. Incercam de asemenea tot felul de alternative - “fa orice”, “nu trebuie sa faci nimic”, detasare, materialul e atitudinea fata de material, contrariere a logicii, etc. Toate astea sunt foarte bune dar sunt doar efecte, in momentul in care se lucreaza direct cu ele esentialul dispare.

Florin  

Ma intereseaza tot mai mult un fel de comunicare directa a lucrurilor, evitand faza de interpretare, de cautare a sensului. Imi dau seama de asta gandindu-ma la ce s-a intamplat cu piesa 1-1. La inceput exista un fel de mit in spatele ei, vorbeam despre relatia cu propria minte pe baza asocierii cap-minge, vroiam ca piesa sa functioneze la nivel simbolic. La fel in piesele de grup prin modul in care foloseam paralela viata-dans, transpuneam lucruri dintr-o parte in alta traducand, interpretand. Ma inteeseaza anularea distantei dintre cele doua. Se pare ca tind spre o unitate la nivel de comportament, de actiune si miscare. Ma intereseaza cunoasterea practica - prefer ca dupa o piesa sa devin atent sau sensibil la modul in care ridic ceasca de ceai, cum merg sau cum percep, decat sa teoretizez pe marginea vreunui subiect sau, mai rau, sa primesc vreun mesaj.

Florin  

Vroiam sa duc lucrurile mai departe decat in heaven, sa le fac mai vizibile. Credeam ca pot sa fac asta punand in antiteza acest limbaj al afectivitatii corporale cu cel al logicii normalului, sa contrariez. Se pare ca am cazut in aceasi capcana ca in heaven – a devenit altceva important. Contrarierea avea tendinta sa traga lucrurile inspre exterior, iar orice lucru facut pentru exterior devine formal. Foloseam tot ce am descoperit doar ca instrument pentru a construi in moduri general acceptate in aceasta perioada - pentru a lucra la un efect de contrariere. E in general acceptata ideea de a fi focalizat pe efect, pe ce produce ceea ce faci, nu pe a investiga ceva cu adevarat important in plan personal. 

Acum vreau sa ma focalizez pe sensibilitatea fata de afectivitatea situatiilor corporale si s-o duc la extrem pana la schimbarea perceptiei, a starilor de constiinta, a raportului cu lumea. Ma reintorc astfel si la placerea de a propune lucruri care pot fi explorate si sunt relevante si in afara spatiului de lucru. Mi-am dorit sa fac spectacol, dar procesul de lucru a dus destul de firesc la un fel de antispectacol, la un refuz de a alege, de a structura, de a formaliza, de a clarifica - la un refuz al mecanismelor spectacolului. Antispectacol, antireprezentare, antiformal, antiimagine, antidramaturgie - totul pentru experienta noastra subiectiva – superautisti.

Florin  

cu ce am ramas

logica aproape magica pe care o are corpul. in rest...

• corp in spatiu scenic. corp performativ. hiperperformativ. "civil". a performa. a hiperperforma. "a nu performa". "dans/ nondans"
• relationarea cu elementele ce tin de conventia scenica: tehnic - proiector, reflector, microfon, boxa, orga sunet; scenografia: draperie, covor de dans, obiecte, costum.
• "relatia sunet-miscare"
• a incarca cu sens. ce creeaza sens. sens in sine. *: "caut". "astept". "ma uit". "ma sperii".
• a exprima. trairi intense. "cautarea" "uitarea" "negarea" "plenitudinea" "caderea"... mai scurt, bucuria de a fi pe scena
• a emotiona. a ma autoemotiona.
• zona dramatica, incarcata... un pic incarcata... descarcata (sens, energie, prezenta)
• indiferent de situatiile si contextele care se creaza, incerc sa resimt cat pot de mult din tot ce mi se intampla. ni se intampla. florin. maria. eu

 Iuliana 

Imi place ca propunerea la care lucram practic ne obliga sa functionam pe baza sensibilitatii corporale pentru ca abordand-o direct, prin prisma deciziilor rationale, controlate si voluntare, pur si simplu nu functioneaza. E si normal de altfel - pentru ca sa te poti juca cu modul de functionare “normal”, sa contrariezi, trebuie sa iesi in afara lui, sa ai la baza un alt limbaj, un alt “sistem de operare”. Partea buna e ca instalarea acestei sensibilitati pare sa depinda in totalitate de noi - e suficient sa intentionam cu adevarat ca aceste informatii sa fie cele mai importante. Apare o relaxare si o acceptare a situatiei corporale prezente, o renuntare la controlul si evaluarea continua a comportamentelor, deciziile luandu-se de la sine ca urmare a acestei sensibilizari.

Florin  

Categoric trebuie plecat de la premiza ca performam, pentru ca asta facem. Putem performa ca nu ne intereseaza publicul dar nu putem face sa nu ne intereseze. Performand lucrurile devin reale, obiective, exista - nu raman doar in propria-ti minte. De fapt asta e unul din specificurile artei - obiectivizarea, materializarea, depasirea planului psihologic. (plecaseram putin cu proiectul in sfere astrale). Gata cu mambo jambo psihologico-subtil.

Florin  

Pentru ca propunerea sa nu devina unilaterala cred ca este benefic sa o abordam personal (asta nu inseamna ca fiecare nu isi va rechestiona prezenta, atitudinea). Abordari diferite deschid procesul. Astfel valoarea fiecarui gest facut este mai mare pentru ca spectatorul nu ajunge sa inteleaga mecanismul din spatele gestului. Mecanism pe care riscam sa-l comunicam daca ajungem la o intelegere comuna asupra lui.

Maria 

evit sa :

• *traduc experienta fizica la nivel mental. uneori sunt atat de entuziasmata ca functionez in parametrii propunerii si simt ca ma aflu intr-o zona curata in raport cu proiectul, incat incerc sa-mi explic mecanismul. incerc sa traduc experienta fizica la nivel mental. ceea ce nu se aplica. nu se decodeaza. alt limbaj.

a intelege = a percepe nu,nu,nu

• *aplic retete. de ele mi-e cel mai frica. e capcana in care cad tot timpul. cand zic retete, ma refer la materialul care revine cel mai des, la lucrurile “interesante” pe care le-am gasit pe parcursul lucrului, si care atunci, cand s-au nascut in context firesc aveau sens in sine si creau sens in structura. atunci. insa de cele mai multe ori, “cand apelez” la ele, le creez automat context artificial. si nu mai functioneaza…
• *sa dau judecati de valoare in timp ce performez.
• *dupa discutiile de dupa repetitie sa trag concluzia : azi a iesit sau azi nu a iesit

lista deschisa

Iuliana  

Scopul sensibilizarii la afectivitatea ce vine din corp nu e de a face miscarea mai expresiva, bogata sau organica ci de a ne schimba starea de constiinta, perceptia, raportul cu lumea. Miscarea pierde importanta formala, estetica si devine foarte functionala, ne modifica modul in care experimentam corpul si lumea.
Dans experiential - experienta performerului primordiala - simtita prin empatie de public. Astfel ce se comunica e in primul rand o experienta, nu un continut informational - spectacolul iese din zona reprezentarii.

Florin  

cum iesi din schemele de perceptie? modalitati prin care sa iesi din schemele de perceptie. DORMI ai doar senzatii despre lucrurile din jur, alt raport cu lumea, cu tine - detasare, RESIMTI prezenta ta in lume - hm- nush tot scheme.?! de perceptie, da’ altele. Tot scheme ca-s tot de la om, de la noi. Constientizate de noi. Lucram constient cu modalitatille de perceptie.!? si DUREREA schimba perceptia despre ce vorbim cu noile scheme? apare o calitate care ar putea “contraria”. In ce context calitatea asta este potentata, articulata. nush

Maria 

daca ar fi altceva.altceva…
si nu imi doresc altceva; nu imi doresc ca proiectul sa fie altcumva; si am stat si m-am gandit daca nu e vorba doar de un sindrom al suficientei capatat in diverse contexte; si sunt sigura, nu. Atunci cand exist in el, nu imi doresc altceva decat realitatea aceea de o consistenta aproape utopica. imi place mult mult cum tot ce se afla in spatiu devine egal. cum boxa=mana mea=sunet=parul mariei=jos= orga = florin=toata informatia de acolo. chiar si modul in care noi performam. intr-o perioada de timp credeam ca detasarea e ” cheia ” . acum mi se pare ca e egal. faptul ca ma implic si ma adancesc emotional in ce fac, devine egal cu a fi simplu spectator la ce mi se intampla. ce mi se pare ca ofera sens lucrului in ansamblu este acceptarea situatiei in care ne aflam. as vrea sa nu uit asta niciodata. pentru realitatea de acolo, am voie sa nu am dubii.
Iuliana

Sensibilitatea la afectivitatea corporala functioneaza doar daca frame-ul ramane deschis, liber, cand nu e fortata sa produca ceva. E o limita destul de fina, astfel de exemplu functioneaza cand intentia e de a explora starile modificate de constiinta dar nu mai functioneaza cand e vorba de a produce stari modificate de constiinta. Functioneaza cand exploram emotiile dar nu mai functioneaza cand intentia e de a ne produce emotii. Practic nu prea e compatibila cu intentia de a atinge un scop.

Florin  

La fel ca si in viata apare adesea problema ca am vrea ca lucrurile sa stea altfel, prezentul sa fie altul, secretul e ca daca ne sensibilizam si ne facem disponibili la situatia (corporala) in care suntem orice am face devine foarte bogat in primul rand pentru noi si de aici mai departe pentru public.
 

Am gasit niste materiale interesante in propunerea asta, atitudinea ce se reflecta in privire de exemplu, si am inceput sa lucrez voluntar cu ele. Problema e ca in momentul in care vrem ceva specific sa se intample devenim impermeabili la o logica bazata pe afectivitatea ce vine din situatiile corporale, se renunta la intuitie in favoarea ratiunii si controlului. Toata istoria lucrului - intentie, materiale, experiente, feedback-uri - e in noi, nu as vrea sa lucram direct cu aceste lucruri ci sa le lasam sa actioneze de undeva din umbra. Nu trebuie sa facem nimic si in acelasi timp tot ce facem e ok. Singura intentie e sa primesc ceva la nivel afectiv din situatia corporala in care ma gasesc, asta e singurul lucru specific propunerii asteia. Lucrul cu prezenta, cu obiecte, mecanisme, actiuni, concret, abstract, relanti, gand, reprezentare… totul e ok. Spatiul si momentul prezent e cel mai important - el alege, toate mecanismele si intentiile pica in fata momentului prezent. E clar ca intr-o compozitie in timp real nu vom ajunge niciodata sa controlam lucrurile, solutia e sa ne lasam pe seama intuitiei ce apare in momentul in care devenim disponibili pentru afectivitatea ce vine din corp.

Florin  

In ultimul proiect, Heaven, am ajuns sa identific si utilizez un limbaj bazat pe sensibilitatea fata de simtul kinestezic si proprioceptiv, limbaj pe care se constitue dansul, in mod similar cum artele vizuale se constitue pe sensibilitatea pentru un limbaj al imaginilor. In mod paradoxal exista in randul publicului, probabil vina e a teatrului, asteptarea si obisnuinta de a interpreta, de a cauta continutul intr-un alt limbaj decat in cel care se prezinta. Ceea ce e total ilogic - pentru transmiterea unor mesaje sau exprimarea unor idei sau teme limbajul corporal e destul de inadecvat, scrisul de exemplu ar fi un mediu mai potrivit.

Intentionez sa interactionez direct cu aceasta nevoie de interpretare. Ma intereseaza acea stare in care practic esti suspendat, pentru ca sensul e suspendat, interpretarea, evaluarea, scopul, totul e suspendat. Sa fi putin alaturi, contrariere, intrigare, ruperea logicii, mai multe logici, sa deturnezi, sa iesi din schema, sa destabilizezi. Vreau ca ce facem sa fie consistent, dar nu in logica obisnuita, sa existe un contrast - pe de o parte sa nu poti sa urmaresti, apuci nimic, iar pe de alta parte o bogatie inexplicabila. Desi pare socant, e dovedit stiintific ca 95 % din comportamente sunt automatisme, scheme de comportament si de miscare cunoscute la care apelam. La fel si cu perceptiile, pentru majoritatea lucrurilor din jurul nostru avem deja o denumire putem categorisi tot ce vedem, si o si facem. Ma intereseaza acel efect de reimprospatare a perceptiei ce se obtine la contactul cu o noua experienta, acea “trezire” ce apare si la performer si la privitor, cand se iese din schemele de comportament si perceptie.

Florin  

 

dupa repetitia de ieri, tind sa cred ca in spatiul performativ lucrurile au un termen de valabilitate foarte scazut; ingrozitor de scurt…ramane doar “atunci”… si acest “atunci” ma sperie un pic pentru ca nu exista nimic care sa-i ofere valabilitate si mai tarziu; contextul in care s-a nascut a trecut; gata; odata cu terminarea repetitiei, moare si materialul. ? uf. mi se pare un pic pretentioasa intrebarea asta; si raspunsul evident. nu. dar atunci, cum? pentru ca orice reproducere, repetare, “inserare” a lui in alt context e…nu e; sau nu gasesc eu un mecanism care sa il faca sa functioneze in mod firesc si mai tarziu.

Iuliana  

 

In orice moment exista doua atitudini posibile, sa vrem sa umplem, sa facem, sau sa resimtim ce deja exista, sa resimtim situatia prezenta. In momentul in care devi sensibil la situatia corporala apare senzatia de bogatie a ceea ce faci si dispare urgenta de a face ceva interesant, reflectata in corp ca o incordare.

Florin  

Cand ma indepartez de conexiunea cu afectivitatea ce vine din corp, apar probleme in proiect, se creeaza o mare ceata in jurul meu, confuzie, nu mai stiu ce e important, nu mai am incredere in ce propun si astfel nu mai au nici ceilalti - ma pierd in hatisurile propriei minti, ne pierdem cu totii in discutii contradictorii. Se pare ca acest limbaj al afectivitatii ce vine din corp se constitue intr-un fel de ax de care nu ni se permite sa ne indepartam. Am propus un antrenament extins al acestei sensibilitati - din momentul in care ne vom intalni toti trei vom intentiona ca, pe langa ce facem in mod normal, principala sursa de informatii sa fie afectivitatea ce e degajata de fiecare situatie corporala in care ne aflam.

Florin  

Devenind sensibili la afectivitatea ce vine din corp, totul devine abstract, dans, dispare logica actiunilor normale. Exemplu: in momentul in care vrei sa pui muzica devine mai importanta forma si miscarile corpului care se deplaseaza si se apleaca spre mixer si laptop, culori, butoane, relatia ta corporala cu boxa, consistenta materialelor, totul e important. Lucrurile nu functioneaza intr-o logica obisnuita in care vreau sa pun muzica si ma duc direct si pun muzica, devin importante cu totul alte lucruri. Sa lasam lucrurile sa functioneze conform limbajului bazat pe sensibilitatea corporala - am intentia de a pune muzica dar nu trec direct la satisfacerea ei ci “ma intorc” la locul si forma in care sunt si de acolo ma las purtat de lucruri. Varianta civila de a face lucrurile e posibila dar sansele sa apara sunt mult mai mici.

Florin  

aproximativ ce mult modifica o pauza. ce mult ma modifica o pauza in raportul cu propunerea. dupa aproximativ 2 luni de repetitii s-a creat o logica interioara “jocului”, un sens comun pe care noi, maria, florin si eu, il capatasem.
aproximativ. Dupa care a venit, ea, pauza. scurta, intensa, suficienta pentru mine.pentru uitare. aproximativ maria, florin, eu aproximativ “
ianuarie 16, 2008 gand. 12:11. : spatiu permisiv . pornesc de la nimic si pot sa fac orice, in logica sensibilitatii corporale nimic nu e gresit in afara inacceptarii situatiei in care ne aflam si construrii artificiale( la nivel de decizie rationala ) a unui substitut de situatie perceptiva. poate.maine am sa cred altfel “
Iuliana

E foarte important unde iti e atentia, in ce limbaj functionezi. Poti sa te orientezi dupa cel mai superficial limbaj, cel rational - verbal si sa te plasezi intr-un strat mental, psihologic, dramatic, teatral. Poti sa mergi mai in profunzime si sa te bazezi pe un limbaj al imaginii fundamentat pe sensibilitatea pentru simtul vizual sau poti sa mergi la baza realitatii si sa te orientezi dupa un limbaj corporal fundamentat pe sensibilitatea fata de simtul kinestezic. Ce e interesant e ca cu cat mergi mai adanc cu atat te poti juca cu limbajele de la suprafata, obtii un fel de detasare. Ce se mai poate face e sa functionezi intre limbaje sau sa le faci sa se ciocneasca. E greu sa te lasi purtat de altceva decat inteligenta ta, dar pana la urma la asta trebuie lucrat la un fel de credinta.

Florin  

“maria”-imi place cind numele meu apare intre ghilimele - cum vorbesti despre tine altfel. Prin ceea ce facem vorbim mereu despre noi. In acest proiect, raportindu-ne la ceea ce e in jurul nostru - cabluri, florin, iuliana, boxa, context de spectacol, spatiul scenic, prin afectivitate primita de la propriul corp, vorbim despre noi intr-un context creat numai de afectivitea primita din corp.

Comunitati - singura lege este afectivitea ce vine din corp. Ce fel de lume apare? - spectacolul nostru. Nu mai am nici o indoiala ca noi deja avem un spectacol. Nu ne ramine de facut decit sa incercam sa articulam specificul comunitatii noastre - trei oameni sensibilizati - maria, florin si iuliana. Cum ar fi acest spectacol cu mai multi oameni - o comunitate.
Maria

poate ca sunt intr-o zona prea generala, ar trebui sa ma aplic mult mai concret, punctat pe proiect, referitor strict la parametrii acestuia. punctul de plecare, care exista si acum ca punct principal de cercetare este raportarea la sensibilitate corporala. Personal, ma intereseaza foarte mult aceasta zona, si mi se pare ca ofera foarte mult, prin faptul ca nu functioneaza la nivel de tema, adica ceva ce trebuie exprimat, aratat, ci la nivel de intelegere, cautare personala. si asta imi place mult. mult. ca ma pot raporta in modul cel mai egoist la el; si chiar daca exista lucruri cu care nu sunt de acord in proiect, apar divergente, sau am dubii in ceea ce priveste existenta in cadrul lui, faptul ca ma intereseaza in mod personal ma tine inauntru. dincolo de preferinte estetice, raportari personale, organizare (ore de repetitii) sau orgolii.

Iuliana  

La supafata constiintei functioneaza acest limbaj conceptual-rational pe care-l folosim in viata de zi cu zi. E cel mai superficial dar suficient pentru stiinta, tehnologie, discutii, analize, teoretizari, filozofie, capitalism, consumerism.
Mai in profunzime e limbajul bazat pe imagine si simbol. E incomparabil mai bogat, dar in acelasi timp mai putin practic, sau e practic dar nu in sensul in care e interesata lumea contemporana - e apanajul religiei, visurilor, viziunilor, experientelor psihedelice, miturilor si a unei parti a artei. Sfera se largeste de la aspectele cognitive spre afectiv, imaginativ, irational, inconstient, arhetipuri.
Fundamentul constiintei e un limbaj direct al experientei si realitatii bazat pe sensibilitatea fata de propriul corp. Acesta le include pe celelalte dar se manifesta ca o experienta a intregii fiinte, nu doar una mentala cum e cazul celorlalte doua. Marea problema e ca suntem educati, aproape obligati, sa functionam in cel conceptual-rational si ce primim pe celelalte canale sa aducem aici, totul e cu susul in jos.

Florin  

Imi e aproape imposibil sa iau decizii, dar in procesul de lucru acestea sunt obligatorii. Am inceput sa-mi accept aceasta imposibilitate, chiar sa incerc sa o valorific. O vad ca fiind strans legata de dorinta mea de a nu controla lucrurile, pentru a face loc necunoscutului sa intervina. Cred ca am gasit o modalitate practica de a scapa de decizie - sa creez contexte in care lucrurile sa se decida singure.

Florin  

Aproape tot timpul cand lucrez ma gandesc la cum sa formulez ceea ce fac, sunt intr-o continua analiza a ceea ce se intampla. Pe de alta parte sunt deplin constient de modul in care aceasta activitate e principalul anihilator a ceea ce urmarim noi. Permanenta actiune de descifrare a enigmei acestei sensibilizari la limbajul corporal ia din timpul si energia de a o experimenta. Spunand astea practic recunosc ca modul in care scriu pe blog e mai degraba daunator.

Florin  

instructiuni de utilizare ale corpului cum ne folosim corpul. instructiuni de utilizare. termen de garantie. a se feri de. conditii de pastrare. de deplasare. functii principale. functii secundare. upgrade-uri. tunnare. mai rapid. mai functional. imbunatatiri. reactii adverse.

Iuliana  

Pentru afectivitatea ce vine din situatiile corporale nu trebuie sa faci nimic, pentru ca nu o produci, ci doar te acordezi la ea. Corpul emite afectiv continuu dar in majoritatea timpului nu suntem sensibili la asta.

Florin  

… si imi pare rau. ma las “orbita” de modul in care percep eu lucrurile in cadrul proiectului, si tind sa am pretentia ca ele sa existe asa, numai asa, la toti. uit ca suntem diferiti si intelegem si aplicam diferit. cred in lucrurile astea, le sustin in continuare, insa am sa incerc sa fiu mai flexibila, sa largesc sfera de permisibilitate… se poate aproximativ orice …

Iuliana  

Interesanta disocierea intre privire, expresia fetei pe de o parte si restul corpului pe de alta parte. Probabil ca majoritatea informatiilor ce ne vin de la o persoana ne vin din ochi si zona fetei. Aici se reflecta atitudinea si calitatea prezentei. Principalul material care ma intereseaza in piesa asta nu e ceea ce facem ci atitudinea fata de ce facem, prezenta.
Inteleg deplin problema Iulianei, in momentul in care eu si Maria am lucrat in special la nivel de actiuni si miscari am facut aproape imposibil lucrul la nivel de prezenta, e la fel ca problema cu vorbitul in Heaven. Daca ceilalti nu lucreaza si ei la nivel de prezenta simti ca pur si simplu contextul nu iti permite ca tu sa o faci, si daca o faci te simti deplasat, nebun.

Florin  

De obicei in spectacole se folosesc anumite obiecte, anumite muzici, anumite lumini pentru a se controla sensul, mesajul. Atat de multe obiecte incat sensul nu mai e controlabil, atat de multe registre de miscare. Nici o miscare nu e mai buna decat alta, nici un obiect nu e mai important decat altul, orice situatie de lumini, orice muzica, orice costum sunt la fel de bune. Pe de alta parte fiecare miscare sau obiect, muzica, etc. cu care interactionam nu ne sunt deloc indiferente din punct de vedere afectiv, ne sunt egale doar din punct de vedere valoric, al sensului.

Florin  

Ce-mi place la propunerea asta cu contrarierea e ca in momentul in care vrem sa contrariem voluntar nu iese, in momentul in care credem ca stim ce avem de facut si facem o dam invariabil in bara. Singura sansa e sa acceptam de fiecare data ca nu stim cum sa o facem si nici nu trebuie, e suficient sa fim sensibili si sa ne lasam dusi de lucruri, de intuitie, de corp.

Florin 

aproximativ ce mult modifica o pauza. ce mult ma modifica o pauza in raportul cu propunerea. dupa aproximativ 2 luni de repetitii s-a creat o logica interioara “jocului”, un sens comun pe care noi, maria, florin si eu, il capatasem.
aproximativ. Dupa care a venit, ea, pauza. scurta, intensa, suficienta pentru mine.pentru uitare. aproximativ maria, florin, eu aproximativ “

Iuliana  

De fapt, piesa e foarte tehnica.
Pana acum o intelegeam in termeni destul de abstracti, legat de un mod de a exista in baza sensibilitatii corporale, un fel de magie intuitiva care se intampla atunci cand ma fac disponibila. Si e asa, intr-un fel magic, doar ca nu de la asta porneste si nu pe asta se bazeaza.

Impreuna cu florin, am convenit sa numim modul de a fi in contextul acela cu termenul de“ schimbare de perceptie”. Uneori, chiar se intampla, si functioneaza ca o experienta reala. Insa mi-e imposibil sa apelez in permanenta la ceva atat de fragil reproductibil si sa astept sa se intample, chestionand in permanta existenta ei, avand dubii daca iese sau nu.

Iuliana  

in ultimele repetitii am incercat doua “variante” ale propunerii. initial credeam ca sunt doua distincte, insa dupa ce le-am aplicat pe ambele, am ramas surprinsa de cat de mult se aseamana. in prima “varianta” ne permitem sa facem orice, avand insa in permanenta o atitudine asupra contextelor pe care le creem. ma intereseaza pentru ca ofera libertate, e o propunere care permite si in care ne permitem, fiind “martori” obiectivi a ceea ce producem. ce nu lasa lucrurile sa cada intr-o improvizatie libera si le da consistenta este procesul prin care incercam sa ne detasam de ceea ce facem excluzand din start existenta judecatilor de valoare. nici un material nu e gresit, atata timp cat e obiectivizat de cel care il produce. si cel mai dragut mi se pare ce ramane dupa experienta in sine. azi, in timpul repetitiei, dupa ce ne-am permis orice, nu ne-am inhibat nici un impuls “creator” (cel putin eu nu), dupa un climax al “orice-ului” a urmat un moment pentru mine incredibil. atat de curat, atat de nimic, “nimic” atat de consistent. asta mi se pare ca ofera : experienta transformarii organice a “orice-ului”in “nimic”, prin suprasaturarea spatiului si a informatiei ce o ofera.
despre a doua varianta voi scrie mai tarziu. acum nu prea stiu ce

Iuliana 

Am avut o experienta interesanta am denumit-o sensibilitate la afectivitatea ce vine din corp si doi ani de zile nu prea am avut indoieli ca experienta si denumirea mea sunt echivalente. Ca urmare am incercat si am propus si altora sa-si activeze aceasta sensibilitate pe tot felul de cai. Dar cu cat incercam mai mult cu atat ne indepartam de experienta. In mod paradoxal intentia si preocuparea pentru afectivitatea ce vine din corp anihilau experienta. Am intuit acu doi ani capcana asta dar am continuat pana cand m-am dat putin mai tare cu capul de zid.

In fiecare experienta e mai mult decat ce spunem sau intelegem despre ea. Daca o experienta e importanta se va activa de la sine in ce facem odata ce am mai trait-o, nu e necesar sa o impunem si dirijam, e suficient sa lasam constientizarile sa actioneze implicit. Incercarea de a schimba ceva in mintea ta sau a oamenilor duce doar la rationalizari ce complica lucrurile, lucrurile se schimba prin ceea ce faci, prin exterior. Insistenta cu cautarea si aplicarea de formule care sa declanseze anumite experiente e calea sigura spre reductionism si fundamentalism.

Florin  

raspuns la adineauri:
nu prea stiu cum sa ma aplic la deciziile care se iau in cadrul proiectului. Consider ca nimic nu trebuie exclus inainte sa fie incercat (uf, cum suna!); insa de la a incerca pana la a fixa e traseu lung. Am inceput sa repetam trei * in spatiu: Maria, Florin si eu. Iar la un moment dat s-a luat decizia sa incercam duete, Maria-Florin, eu-Florin. Ideea schimbarii nu mi-a apartinut, insa am fost de acord sa incercam. sa incercam. Eu nu ma simt confortabil in noua propunere, si mi-e teama de schimbari de felul acesta, care nu vin din firescul repetitiilor, ci ca decizii exterioare care tin de preferinte personale; si as vrea sa stiu. la ce ma aplic. solo. duet. trio. nu sunt de acord cu schimbarile bruste. pana acum am repetat, “antrenat” intr-un anumit ritm, doi cate doi, in spatii diferite, fiecare spatiu avand informatia lui (covor, draperie, pereti, uneori fereastra). azi am fost intrebata ce spatiu prefer, si daca sunt de acord cu anumite schimbari la nivel de structura si introducerea anumitor elemente (muzica, lumini, obiecte ). Da, sunt de acord sa incercam. Dar lasand propunerea deschisa. ma bucur sa introducem informatie noua, concreta, si simt ca e un moment bun in raport cu stadiul repetitiilor, insa ma tem ca asta sa sufoce lucrurile gasite pana acum. lucruri fragile, infixabile, care imi scapa de cele mai multe ori printre degete. si mie astea imi plac cele mai mult.

Iuliana  

lucrul efectiv la acest spectacol reprezinta in sine o zona de cercetare; iar materialul de aici se naste; mie asta imi place; ca nu tragem de lucruri, le lasam sa se dezvolte. … am inceput de o luna jumatate si momentan ma aflu intr-o zona curata, deschisa, permisibila… si nu e doar o zona de cercetare… implicit e si una de constructie… dar in alt fel…

Iuliana  

De obicei in fata publicului exista o presiune pentru a te plasa intr-o zona de siguranta, exista o pornire pentru a apela la lucrurile apropiate, la indemana pentru a nu risca. E clar ca daca am ales sa lucram cu compozitia in timp real in primul rand cu aceste lucruri trebuie sa luptam. Sa renuntam la aceasta stare de urgenta, la o nevoie continua de a produce si sa ne sensibilizam la ce deja producem. Sa ne dam timpul ca lucrurile sa se calmeze in noi, sa ne informeze, sa insemne ceva pentru noi – sa inlocuim incordarea de a face cu calmul de a asculta. Ma refer la calm nu in sensul de miscari lente si timing adormitor ci la o stare relaxata.

Florin  

A trecut ceva timp de cand am inceput sa repetam la ”Ce vezi nu e ce crezi” (de la jumatatea lui octombrie), astfel incat mi se pare ca sunt atatea lucruri de zis despre el, incat nici nu stiu cu ce sa incep. Nu e ca si cand as lua-o de la zero (blog-ul se naste odata cu proiectul). E istoria pe care o are proiectul si care, pentru mine, a inceput acum patru ani, odata cu “Process in Progress”. Proiectele care au urmat, ”Putin mai reali decat e necesar” si ”Heaven”, au functionat in aceleasi coordonate, dezvoltandu-se unul din altul, intr-o permanenta chestionare a raporturilor dintre planul corporal (fizic), mental (psihic), si cel afectiv. Si mi se pare dragut ca functionand in ani, lucrurile s-au modificat foarte mult, uneori dezvoltand informatia gasita anterior, alteori negand-o radical dar construind in functie de aceasta. Si s-a ajuns intr-un punct de acceptare, in care lucrurile nu mai sunt judecate, catalogate, ci asumate ca atare; asa cum sunt ele; ce le da valoare si le creeaza sens este raportul nostru cu ele.

Iuliana  

Ceva nu imi convine, am inceput proiectul cu gandul de a nu ma mai afunda (sau infunda) in procese de cercetare, de a lucra efectiv la un spectacol, si acum din nou tind sa caut mecanisme de functionare, sa testez diferite posibilitati de modificare a prezentei, amanand cu o oarecare teama sa incep sa construiesc. Practic, desi lucram de ceva vreme, nu am adunat nici un material ci doar intrebari si anumite intuitii despre un anumit mod de functionare care, mie cel putin, imi scapa tot timpul printre degete cand cred ca l-am inteles.

Florin  

gand:

spatiu permisiv

pornesc de la nimic si pot sa fac orice, in logica sensibilitatii corporale nimic nu e gresit in afara inacceptarii situatiei in care ne aflam si construrii artificiale( la nivel de decizie rationala ) a unui substitut de situatie perceptiva

poate.maine am sa cred altfel

Iuliana  

Ma gindeam ca inainte de fiecare repetie-”spectacol” florin sa propuna cate ceva ce are legatura cu propunerea initiala, sau ceea ce ar fi efectul propunerii principale (nu am sa mentionez propunerea principala pentru ca imi este mult mai clara in momentul in care actionez in conformitate cu ea). Astfel sper ca lucrul nostru sa se deschida. Si cred ca este interesant sa incerc sa redeshid o propunere.
Imi este greu sa scriu ceva despre mine in timp ce sunt prezenta in foarte multe lucruri (ma refer la prezentele din repetia-”spectacol”), care-mi comunica mult mai mult la nivel de “imediat”. Poate senzatia de joc, bucurie. Surpriza cand realitatea capata noi dimensiuni, alte reguli de functionare si manifestare. In acest sens cred ca pot incerca sa redeschid propunerea spre a-mi permite sa manifest noile dimensiuni ale realitatii in experiente corporale extreme.

Maria

Deoarece marea majoritate a discutiilor divagheaza, ori sunt intrerupte de “intrebari, sugestii, reclamatii”, eu vreau sa facem ca la scoala, disciplinat! Ori seara, dupa ce vizionam caseta cu repetitia din ziua respectiva, ori a doua zi, la inceput, sa existe un timp minim, personal, de expunenere a punctelor de vedere; cred ca e foarte importanta clarificarea pozitiei noastre in raport cu proiectul. ma deranjeaza, frustreaza, cand lucrurile sunt plasate intr-o zona de “n-a functionat”, fara argumente specifice, ci doar in urma unor impresii neevaluate suficient. Vreau ceva un pic mai mult decat: repetarea lucrurilor deja convenite, rezumarea repetitiilor la calificative (foarte prost, prost, bine), discutiile amicale sau feedeback-urile ocazionale; si astea ajuta… dar nu suficient.

Iuliana  

Tot timpul exista o continuitate corporala, discontinuitatea e doar un efect al judecatii mentale - acum fac asta, acum stau, acum fac altceva - nu exista decat in capul nostru. Tindem sa grupam situatiile corporale in actiuni carora sa le gasim o denumire. Aceasta intelegere de dinainte a ceea ce fac, aceasta traducere in cuvinte, face experienta sa devina controlata, unilaterala si neinteresanta. In momentul in care nu mai functionam pe baza judecarii in actiuni si comenzi adresate corpului, ci ne raportam printr-o anumita sensibilitate la momentul prezent aceasta discontinuitate creata artificial de propria minte dispare si experimentam doar un continu prezent (ce nu inseamna ca nu putem sa-l simtim legat de trecut). Experienta astfel devine mai reala si mai libera, nu mai e judecata, controlata si determinata la tot pasul de trecut, de propria minte. Corpul nu mai e o reprezentare schematizata a limbajului verbal ci incepe sa functioneze intr-un mult mai amplu si bogat limbaj propriu.

Florin  

E clara legatura intre proiectele de grup anterioare si acest proiect. Aici o rememorare, si o reevaluare a acestora.

Process in progress
+Importanta subiectivitatii, a experientei, a procesului, a nonformalului. A prezenta o experienta ce are valoare in primul rand pentru noi, atunci in timp real - prezentarea unui proces de descoperire.
- Focalizat pe o experienta intelectuala, de traducere intre limbaje, fapt ce anuleaza organicitatea, corporalul, intuitia.

Putin mai reali decat e necesar
+ Creste importanta corporalului, treptat se elimina necesitatea traducerii permanente.
Preocupare pentru o eliberare de tot ce e stereotipie si formal in miscare.
Paralela viata - dans.
- O supraveghere a corpului in functie de anumite reguli ceea ce producea lentoare, pretentiozitate, greutate, cumintenie. Preocuparea pentru obtinerea unei compozitii anuleaza accentul pus pe experienta pentru noi insine.

Heaven
+ Preocupare pentru performativitatea a ceea ce fac, pentru crearea contextului. Eliminarea regulilor ce supravegheau corpul.
Constientizara importantei sensibilitatii fata de afectivitatea ce vine din situatiile corporale.
- Lipsa unei intentii care sa faca necesara miscarea, astfel ca miscarea ramanea foarte dependenta de text, controlata. Crearea unui cadru in care focusul devenea interactiunea plan verbal - plan corporal, in detrimentul preocuparii noastre principale - mutarea atentiei pe receptarea nemijlocita a limbajului corporal.

Florin  

Azi a fost a doua repetitie in care suntem toti trei in spatiu. Maria.Florin.eu.si a iesit…asa cum a iesit
Trebuie sa tinem cont de impactul noii informatii - obiecte- boxa, orga de lumini, microfon, perne pe margine faptul ca prezenta altor doi oameni in spatiu (trio) nu e acelasi lucru cu un solo lucram indirect cu ”parametrii” de functionare - sensibilitate corporala, detasare, contrariere; lucrul indirect cu ele ne tine departe de a le exprima, insa ne mentin intr-o zona de neclaritate.(nu”ne”, pe “mine, ma”). luand in considerare lucrurile astea, as vrea ca, concluziile repetiilor sa nu se rezume la “stampile’” calitative “prost”- “bine”. Sunt foarte multe lucruri de discutat; si as vrea sa le discutam; parca niciodata nu e timp pentru asta…

Iuliana 

Mi se pare un pic incomod procesul de traducere a experientei in cuvinte. E putin greu pentru mine, scrisul nu se situeaza intr-o zona familiara mie, in special in contextul asta, de vizibililitate publica. Insa ma ajuta, pentru ca ma obliga la coerenta si intr-un fel, creeaza un filtru obiectiv in raportul meu cu piesa. Cel mai mult mi-e frica de ineptii, sa nu scriu aberatii; probabil ca modul de functionare din scris e similar cu cel din cadrul performativ; frica sa nu fac aberatii. Asa ca nu pot decat sa ma mentin intr-o zona clara in care sa am repere cat mai juste in raport cu mine; mine, eu, in contextul proiectului.

Iuliana