in ultimele repetitii am incercat doua “variante” ale propunerii. initial credeam ca sunt doua distincte, insa dupa ce le-am aplicat pe ambele, am ramas surprinsa de cat de mult se aseamana. in prima “varianta” ne permitem sa facem orice, avand insa in permanenta o atitudine asupra contextelor pe care le creem. ma intereseaza pentru ca ofera libertate, e o propunere care permite si in care ne permitem, fiind “martori” obiectivi a ceea ce producem. ce nu lasa lucrurile sa cada intr-o improvizatie libera si le da consistenta este procesul prin care incercam sa ne detasam de ceea ce facem excluzand din start existenta judecatilor de valoare. nici un material nu e gresit, atata timp cat e obiectivizat de cel care il produce. si cel mai dragut mi se pare ce ramane dupa experienta in sine. azi, in timpul repetitiei, dupa ce ne-am permis orice, nu ne-am inhibat nici un impuls “creator” (cel putin eu nu), dupa un climax al “orice-ului” a urmat un moment pentru mine incredibil. atat de curat, atat de nimic, “nimic” atat de consistent. asta mi se pare ca ofera : experienta transformarii organice a “orice-ului”in “nimic”, prin suprasaturarea spatiului si a informatiei ce o ofera.
despre a doua varianta voi scrie mai tarziu. acum nu prea stiu ce

Iuliana