De fapt, piesa e foarte tehnica.
Pana acum o intelegeam in termeni destul de abstracti, legat de un mod de a exista in baza sensibilitatii corporale, un fel de magie intuitiva care se intampla atunci cand ma fac disponibila. Si e asa, intr-un fel magic, doar ca nu de la asta porneste si nu pe asta se bazeaza. Impreuna cu florin, am convenit sa numim modul de a fi in contextul acela cu termenul de“ schimbare de perceptie”. Uneori, chiar se intampla, si functioneaza ca o experienta reala. Insa mi-e imposibil sa apelez in permanenta la ceva atat de fragil reproductibil si sa astept sa se intample, chestionand in permanta existenta ei, avand dubii daca iese sau nu.

Iuliana  

cu ce am ramas

logica aproape magica pe care o are corpul. in rest...

• corp in spatiu scenic. corp performativ. hiperperformativ. "civil". a performa. a hiperperforma. "a nu performa". "dans/ nondans"
• relationarea cu elementele ce tin de conventia scenica: tehnic - proiector, reflector, microfon, boxa, orga sunet; scenografia: draperie, covor de dans, obiecte, costum.
• "relatia sunet-miscare"
• a incarca cu sens. ce creeaza sens. sens in sine. *: "caut". "astept". "ma uit". "ma sperii".
• a exprima. trairi intense. "cautarea" "uitarea" "negarea" "plenitudinea" "caderea"... mai scurt, bucuria de a fi pe scena
• a emotiona. a ma autoemotiona.
• zona dramatica, incarcata... un pic incarcata... descarcata (sens, energie, prezenta)
• indiferent de situatiile si contextele care se creaza, incerc sa resimt cat pot de mult din tot ce mi se intampla. ni se intampla. florin. maria. eu

 Iuliana 

evit sa :

• *traduc experienta fizica la nivel mental. uneori sunt atat de entuziasmata ca functionez in parametrii propunerii si simt ca ma aflu intr-o zona curata in raport cu proiectul, incat incerc sa-mi explic mecanismul. incerc sa traduc experienta fizica la nivel mental. ceea ce nu se aplica. nu se decodeaza. alt limbaj.

a intelege = a percepe nu,nu,nu

• *aplic retete. de ele mi-e cel mai frica. e capcana in care cad tot timpul. cand zic retete, ma refer la materialul care revine cel mai des, la lucrurile “interesante” pe care le-am gasit pe parcursul lucrului, si care atunci, cand s-au nascut in context firesc aveau sens in sine si creau sens in structura. atunci. insa de cele mai multe ori, “cand apelez” la ele, le creez automat context artificial. si nu mai functioneaza…
• *sa dau judecati de valoare in timp ce performez.
• *dupa discutiile de dupa repetitie sa trag concluzia : azi a iesit sau azi nu a iesit

lista deschisa

Iuliana  

daca ar fi altceva.altceva…
si nu imi doresc altceva; nu imi doresc ca proiectul sa fie altcumva; si am stat si m-am gandit daca nu e vorba doar de un sindrom al suficientei capatat in diverse contexte; si sunt sigura, nu. Atunci cand exist in el, nu imi doresc altceva decat realitatea aceea de o consistenta aproape utopica. imi place mult mult cum tot ce se afla in spatiu devine egal. cum boxa=mana mea=sunet=parul mariei=jos= orga = florin=toata informatia de acolo. chiar si modul in care noi performam. intr-o perioada de timp credeam ca detasarea e ” cheia ” . acum mi se pare ca e egal. faptul ca ma implic si ma adancesc emotional in ce fac, devine egal cu a fi simplu spectator la ce mi se intampla. ce mi se pare ca ofera sens lucrului in ansamblu este acceptarea situatiei in care ne aflam. as vrea sa nu uit asta niciodata. pentru realitatea de acolo, am voie sa nu am dubii.
Iuliana

dupa repetitia de ieri, tind sa cred ca in spatiul performativ lucrurile au un termen de valabilitate foarte scazut; ingrozitor de scurt…ramane doar “atunci”… si acest “atunci” ma sperie un pic pentru ca nu exista nimic care sa-i ofere valabilitate si mai tarziu; contextul in care s-a nascut a trecut; gata; odata cu terminarea repetitiei, moare si materialul. ? uf. mi se pare un pic pretentioasa intrebarea asta; si raspunsul evident. nu. dar atunci, cum? pentru ca orice reproducere, repetare, “inserare” a lui in alt context e…nu e; sau nu gasesc eu un mecanism care sa il faca sa functioneze in mod firesc si mai tarziu.

Iuliana  

 

aproximativ ce mult modifica o pauza. ce mult ma modifica o pauza in raportul cu propunerea. dupa aproximativ 2 luni de repetitii s-a creat o logica interioara “jocului”, un sens comun pe care noi, maria, florin si eu, il capatasem.
aproximativ. Dupa care a venit, ea, pauza. scurta, intensa, suficienta pentru mine.pentru uitare. aproximativ maria, florin, eu aproximativ “
ianuarie 16, 2008 gand. 12:11. : spatiu permisiv . pornesc de la nimic si pot sa fac orice, in logica sensibilitatii corporale nimic nu e gresit in afara inacceptarii situatiei in care ne aflam si construrii artificiale( la nivel de decizie rationala ) a unui substitut de situatie perceptiva. poate.maine am sa cred altfel “
Iuliana

poate ca sunt intr-o zona prea generala, ar trebui sa ma aplic mult mai concret, punctat pe proiect, referitor strict la parametrii acestuia. punctul de plecare, care exista si acum ca punct principal de cercetare este raportarea la sensibilitate corporala. Personal, ma intereseaza foarte mult aceasta zona, si mi se pare ca ofera foarte mult, prin faptul ca nu functioneaza la nivel de tema, adica ceva ce trebuie exprimat, aratat, ci la nivel de intelegere, cautare personala. si asta imi place mult. mult. ca ma pot raporta in modul cel mai egoist la el; si chiar daca exista lucruri cu care nu sunt de acord in proiect, apar divergente, sau am dubii in ceea ce priveste existenta in cadrul lui, faptul ca ma intereseaza in mod personal ma tine inauntru. dincolo de preferinte estetice, raportari personale, organizare (ore de repetitii) sau orgolii.

Iuliana  

instructiuni de utilizare ale corpului cum ne folosim corpul. instructiuni de utilizare. termen de garantie. a se feri de. conditii de pastrare. de deplasare. functii principale. functii secundare. upgrade-uri. tunnare. mai rapid. mai functional. imbunatatiri. reactii adverse.

Iuliana  

… si imi pare rau. ma las “orbita” de modul in care percep eu lucrurile in cadrul proiectului, si tind sa am pretentia ca ele sa existe asa, numai asa, la toti. uit ca suntem diferiti si intelegem si aplicam diferit. cred in lucrurile astea, le sustin in continuare, insa am sa incerc sa fiu mai flexibila, sa largesc sfera de permisibilitate… se poate aproximativ orice …

Iuliana  

aproximativ ce mult modifica o pauza. ce mult ma modifica o pauza in raportul cu propunerea. dupa aproximativ 2 luni de repetitii s-a creat o logica interioara “jocului”, un sens comun pe care noi, maria, florin si eu, il capatasem.
aproximativ. Dupa care a venit, ea, pauza. scurta, intensa, suficienta pentru mine.pentru uitare. aproximativ maria, florin, eu aproximativ “

Iuliana  

in ultimele repetitii am incercat doua “variante” ale propunerii. initial credeam ca sunt doua distincte, insa dupa ce le-am aplicat pe ambele, am ramas surprinsa de cat de mult se aseamana. in prima “varianta” ne permitem sa facem orice, avand insa in permanenta o atitudine asupra contextelor pe care le creem. ma intereseaza pentru ca ofera libertate, e o propunere care permite si in care ne permitem, fiind “martori” obiectivi a ceea ce producem. ce nu lasa lucrurile sa cada intr-o improvizatie libera si le da consistenta este procesul prin care incercam sa ne detasam de ceea ce facem excluzand din start existenta judecatilor de valoare. nici un material nu e gresit, atata timp cat e obiectivizat de cel care il produce. si cel mai dragut mi se pare ce ramane dupa experienta in sine. azi, in timpul repetitiei, dupa ce ne-am permis orice, nu ne-am inhibat nici un impuls “creator” (cel putin eu nu), dupa un climax al “orice-ului” a urmat un moment pentru mine incredibil. atat de curat, atat de nimic, “nimic” atat de consistent. asta mi se pare ca ofera : experienta transformarii organice a “orice-ului”in “nimic”, prin suprasaturarea spatiului si a informatiei ce o ofera.
despre a doua varianta voi scrie mai tarziu. acum nu prea stiu ce

Iuliana 

raspuns la adineauri:
nu prea stiu cum sa ma aplic la deciziile care se iau in cadrul proiectului. Consider ca nimic nu trebuie exclus inainte sa fie incercat (uf, cum suna!); insa de la a incerca pana la a fixa e traseu lung. Am inceput sa repetam trei * in spatiu: Maria, Florin si eu. Iar la un moment dat s-a luat decizia sa incercam duete, Maria-Florin, eu-Florin. Ideea schimbarii nu mi-a apartinut, insa am fost de acord sa incercam. sa incercam. Eu nu ma simt confortabil in noua propunere, si mi-e teama de schimbari de felul acesta, care nu vin din firescul repetitiilor, ci ca decizii exterioare care tin de preferinte personale; si as vrea sa stiu. la ce ma aplic. solo. duet. trio. nu sunt de acord cu schimbarile bruste. pana acum am repetat, “antrenat” intr-un anumit ritm, doi cate doi, in spatii diferite, fiecare spatiu avand informatia lui (covor, draperie, pereti, uneori fereastra). azi am fost intrebata ce spatiu prefer, si daca sunt de acord cu anumite schimbari la nivel de structura si introducerea anumitor elemente (muzica, lumini, obiecte ). Da, sunt de acord sa incercam. Dar lasand propunerea deschisa. ma bucur sa introducem informatie noua, concreta, si simt ca e un moment bun in raport cu stadiul repetitiilor, insa ma tem ca asta sa sufoce lucrurile gasite pana acum. lucruri fragile, infixabile, care imi scapa de cele mai multe ori printre degete. si mie astea imi plac cele mai mult.

Iuliana  

lucrul efectiv la acest spectacol reprezinta in sine o zona de cercetare; iar materialul de aici se naste; mie asta imi place; ca nu tragem de lucruri, le lasam sa se dezvolte. … am inceput de o luna jumatate si momentan ma aflu intr-o zona curata, deschisa, permisibila… si nu e doar o zona de cercetare… implicit e si una de constructie… dar in alt fel…

Iuliana  

A trecut ceva timp de cand am inceput sa repetam la ”Ce vezi nu e ce crezi” (de la jumatatea lui octombrie), astfel incat mi se pare ca sunt atatea lucruri de zis despre el, incat nici nu stiu cu ce sa incep. Nu e ca si cand as lua-o de la zero (blog-ul se naste odata cu proiectul). E istoria pe care o are proiectul si care, pentru mine, a inceput acum patru ani, odata cu “Process in Progress”. Proiectele care au urmat, ”Putin mai reali decat e necesar” si ”Heaven”, au functionat in aceleasi coordonate, dezvoltandu-se unul din altul, intr-o permanenta chestionare a raporturilor dintre planul corporal (fizic), mental (psihic), si cel afectiv. Si mi se pare dragut ca functionand in ani, lucrurile s-au modificat foarte mult, uneori dezvoltand informatia gasita anterior, alteori negand-o radical dar construind in functie de aceasta. Si s-a ajuns intr-un punct de acceptare, in care lucrurile nu mai sunt judecate, catalogate, ci asumate ca atare; asa cum sunt ele; ce le da valoare si le creeaza sens este raportul nostru cu ele.

Iuliana  

gand:

spatiu permisiv

pornesc de la nimic si pot sa fac orice, in logica sensibilitatii corporale nimic nu e gresit in afara inacceptarii situatiei in care ne aflam si construrii artificiale( la nivel de decizie rationala ) a unui substitut de situatie perceptiva

poate.maine am sa cred altfel

Iuliana  

Deoarece marea majoritate a discutiilor divagheaza, ori sunt intrerupte de “intrebari, sugestii, reclamatii”, eu vreau sa facem ca la scoala, disciplinat! Ori seara, dupa ce vizionam caseta cu repetitia din ziua respectiva, ori a doua zi, la inceput, sa existe un timp minim, personal, de expunenere a punctelor de vedere; cred ca e foarte importanta clarificarea pozitiei noastre in raport cu proiectul. ma deranjeaza, frustreaza, cand lucrurile sunt plasate intr-o zona de “n-a functionat”, fara argumente specifice, ci doar in urma unor impresii neevaluate suficient. Vreau ceva un pic mai mult decat: repetarea lucrurilor deja convenite, rezumarea repetitiilor la calificative (foarte prost, prost, bine), discutiile amicale sau feedeback-urile ocazionale; si astea ajuta… dar nu suficient.

Iuliana  

Azi a fost a doua repetitie in care suntem toti trei in spatiu. Maria.Florin.eu.si a iesit…asa cum a iesit
Trebuie sa tinem cont de impactul noii informatii - obiecte- boxa, orga de lumini, microfon, perne pe margine faptul ca prezenta altor doi oameni in spatiu (trio) nu e acelasi lucru cu un solo lucram indirect cu ”parametrii” de functionare - sensibilitate corporala, detasare, contrariere; lucrul indirect cu ele ne tine departe de a le exprima, insa ne mentin intr-o zona de neclaritate.(nu”ne”, pe “mine, ma”). luand in considerare lucrurile astea, as vrea ca, concluziile repetiilor sa nu se rezume la “stampile’” calitative “prost”- “bine”. Sunt foarte multe lucruri de discutat; si as vrea sa le discutam; parca niciodata nu e timp pentru asta…

Iuliana 

Mi se pare un pic incomod procesul de traducere a experientei in cuvinte. E putin greu pentru mine, scrisul nu se situeaza intr-o zona familiara mie, in special in contextul asta, de vizibililitate publica. Insa ma ajuta, pentru ca ma obliga la coerenta si intr-un fel, creeaza un filtru obiectiv in raportul meu cu piesa. Cel mai mult mi-e frica de ineptii, sa nu scriu aberatii; probabil ca modul de functionare din scris e similar cu cel din cadrul performativ; frica sa nu fac aberatii. Asa ca nu pot decat sa ma mentin intr-o zona clara in care sa am repere cat mai juste in raport cu mine; mine, eu, in contextul proiectului.

Iuliana