dupa repetitia de ieri, tind sa cred ca in spatiul performativ lucrurile au un termen de valabilitate foarte scazut; ingrozitor de scurt…ramane doar “atunci”… si acest “atunci” ma sperie un pic pentru ca nu exista nimic care sa-i ofere valabilitate si mai tarziu; contextul in care s-a nascut a trecut; gata; odata cu terminarea repetitiei, moare si materialul. ? uf. mi se pare un pic pretentioasa intrebarea asta; si raspunsul evident. nu. dar atunci, cum? pentru ca orice reproducere, repetare, “inserare” a lui in alt context e…nu e; sau nu gasesc eu un mecanism care sa il faca sa functioneze in mod firesc si mai tarziu.

Iuliana