Vroiam sa duc lucrurile mai departe decat in heaven, sa le fac mai vizibile. Credeam ca pot sa fac asta punand in antiteza acest limbaj al afectivitatii corporale cu cel al logicii normalului, sa contrariez. Se pare ca am cazut in aceasi capcana ca in heaven – a devenit altceva important. Contrarierea avea tendinta sa traga lucrurile inspre exterior, iar orice lucru facut pentru exterior devine formal. Foloseam tot ce am descoperit doar ca instrument pentru a construi in moduri general acceptate in aceasta perioada - pentru a lucra la un efect de contrariere. E in general acceptata ideea de a fi focalizat pe efect, pe ce produce ceea ce faci, nu pe a investiga ceva cu adevarat important in plan personal. 

Acum vreau sa ma focalizez pe sensibilitatea fata de afectivitatea situatiilor corporale si s-o duc la extrem pana la schimbarea perceptiei, a starilor de constiinta, a raportului cu lumea. Ma reintorc astfel si la placerea de a propune lucruri care pot fi explorate si sunt relevante si in afara spatiului de lucru. Mi-am dorit sa fac spectacol, dar procesul de lucru a dus destul de firesc la un fel de antispectacol, la un refuz de a alege, de a structura, de a formaliza, de a clarifica - la un refuz al mecanismelor spectacolului. Antispectacol, antireprezentare, antiformal, antiimagine, antidramaturgie - totul pentru experienta noastra subiectiva – superautisti.

Florin